Trezirea la Viață

Am fost o privilegiată să văd ultima repetiție a spectacolului „Trezirea” conceput și regizat de Pippo Delbono, deși urma să merg la prima reprezentație din cadrul FITS 2024. A fost o surpriză care rămâne pentru mult timp pentru mine în cadrul acestui festival și pentru care sunt recunoscătoare.

Pe Pippo Delbono nu trebuie să-l vezi. E suficient să-i asculți vocea. O voce plină de durere, suferință, considerație. O voce plină de sensibilitate și iubire. Există o ingenuitate în „Trezirea” lui Pippo. Doar el ar fi putut face acest spectacol, pentru că doar el a căzut de atâtea ori și s-a ridicat de fiecare dată în situațiile redate. Trăirile colective sunt trăirile lui individuale. Conflictele exterioare sunt conflictele lui interioare. Moare sau dansează în propriul său conflict, în propria sa revoluție. Dar este revoluția noastră, a tuturor. Pentru pace, pentru iubire, pentru împlinire.

Aș fi vrut să scriu despre elementele orientale sau românești pe care le-am regăsit, însă ar fi însemnat să merg pe o zonă mai tehnică sau să scriu spoilere, ori aici este vorba despre mai mult de atât.

E greu să scrii despre spectacolele lui Pippo, pentru că sunt atât de personale, de intime. Sunt ale lui. Și nimeni nu va scrie mai bine despre viața lui decât a făcut-o el, cel care și-o trăiește. Așa cum știe și simte mai bine. În timp ce noi, în urma spectacolului său tragem câteva concluzii. Punem în balanță ce am văzut, ce am auzit, ce am simțit.

Ne-am trezit? Sau suntem încă adormiți?

Leave a Reply

Your email address will not be published.