Am văzut prima dată „Pescărușul” la Teatru Odeon (regia Andrei și Andreea Grosu) și nu-mi amintesc să fi ieșit din sală cu o stare deosebită (și este ok și așa). Astfel că mi-am dorit să văd „Pescărușul” cel nou – montat la Teatrul Național din București – din curiozitate față de abordarea modernă și pentru că mi-a plăcut spectacolul „Itinerarii. Într-o zi lumea se va schimba” regizat de Eugen Jebeleanu (a luat premiul UNITER 2020 pentru cea mai bună regie).
Spectacolul m-a trecut prin toate stările, însă, sub nicio formă nu aș fi părăsit sala, cum s-a întâmplat pe durata sa (nu are pauză). Aș fi rămas acolo măcar din curiozitate pentru desfășurarea acțiunii, pentru evoluția personajelor, pentru final, pentru acel „R.I.P. T.N.B.” care a stârnit zâmbete și indignare la unison, pentru desacralizarea teatrului, pentru replica fermă rostită de personajul lui Alexandru Potocean: „Lumina pe sală.”
Mi-au plăcut foarte mult actorii Niko Becker (îmi doream de ceva timp să-l văd), Irina Movilă (mi-a plăcut aici și în „Trei surori – Un scenariu (ne)firesc de liber după Cehov”) și Alexandru Potocean (are un moment vulnerabil de o intensitate foarte mare). Am perceput disperarea personajelor sub diferite forme și conflicte interioare și brusc nu am simțit că mai e despre teatralitatea teatrului, ci despre teatralitatea vieții.

M-am întrebat după spectacol: Până unde merge teatrul? Până unde merge arta? Oare peste 10 ani va fi această formă de teatru considerată „normală”? Când teatrul e considerat „prea mult”? Ce înseamnă acest „prea mult”? Ce anume din noi este tulburat din ce am văzut pe scena mare a Teatrului Național din București? De ce ne deranjează anumite momente?
„Pescărușul” regizat de Eugen Jebeleanu la Teatrul Național din București este considerat controversat, va fi apreciat sau criticat, va stârni acea stare de mixed feelings și probabil este primul spectacol pe care nu-l încadrez nici la „de văzut”, nici la „de evitat”, pentru că l-am simțit ca pe o experiență teatrală intimă, dură și provocatoare, în urma căreia am reflectat mult timp cu propria persoană.
Teatrul Național „I.L. Caragiale” București
de A.P. Cehov
Traducere: Raluca Rădulescu
Regie: Eugen Jebeleanu
Scenografie: Velica Panduru
Asistent scenografie: Gabi Albu, Clara Ștefana
Director de imagine: Marius Panduru
Asistent imagine: Marius Donici
Muzica: Rèmi Billardon
Regia tehnică: Adrian Ionescu
Distribuție:
Trigorin: Alexandru Potocean
Dorn: Emilian Oprea
Polina: Florentina Ţilea
Medvedenko: Ciprian Nicula / Emilian Mârnea
Treplev: Niko Becker
Sorin: Istvan Teglas
Șamraev: Richard Bovnoczki
Arkadina: Irina Movilă
Mașa: Ada Galeș
Nina: Sara Cuncea / Eva Cosac
2 thoughts on “Până unde merge teatrul? Pescărușul – TNB”